Iulian și Oglinda care i-a întors spatele

– Oglinda asta mă crede nebun! – și se întoarce brusc  – Te crezi tare? de trei zile n-ai mai comis nici o greșeală. Dar eu te-am văzut… Îmi amintesc foarte bine cum te-ai întors cu fundul când am venit vineri să-mi aranjez cravata.
– Te prind eu… dacă nu erai tu, aș fi fost mai încrezut când am cerut-o.
Loredana e fată deșteaptă și mă iubește, te-o fi citit în fața mea. De asta s-a răzgândit…

De trei zile, Iulian o face pe anchetatorul cu oglinda. Toți ai casei consideră că după ce sâmbătă dimineața, față de părinți și prieteni, Loredana i-a răspuns ”Nu.”, acesta a înnebunit. Și el ar fi crezut așa, dar fără îndoială, Oglinda s-a deconspirat înainte.
– Mamă, mamă! – alerga prin casă Veruca, sora lui mai mică – Iulian iar vorbește cu Oglinda!
– Și tu?! Veruca? – se tânguie obosit și ironic acesta. El știe că are dreptate. În lume se întâmplă multe lucruri care rămân neexplicate. E aproape normal ca din toate, unul să se întâmple cu el.
– La mâncare! – a anunțat începutul cinei mama lui. – Repejor, l-a spălat mâinile și la mâncare!

Cinau, ca de obicei, cu toată familia. Nu se auzeau decât zângănitul tacâmurilor și un cântecel nedeslușit difuzat de radioul lăsat singur afară. Veruca incomodată de atmosfera încordată din jurul mesei, se uita pe rând: ba la tata, ba la Iulian; ba la mama, ba iar la tata. Ochii ei mari și expresivi nu mai puteau ascunde nerăbdarea de a spune ceva.
– Ce-i Veruca? – a decis s-o elibereze de chinul așteptării tata – Iar a vorbit cu Oglinda? – și aceasta a confirmat dând energic din cap.
– De trei zile nu se mai joacă cu mine! – și-a țuguiat buzele, a ridicat arogant barba și s-a întors demonstrativ cu spatele la Iulian. – Până acum se juca puțin, din cauza Loredanei – a făcut o față de parcă se pregătește de luptă – dar de când s-a legat cu Oglinda asta, nu se joacă de loc. – s-a întors brusc către tatăl ei  – E un nesuferit! – și a fugit de la masă. Doamna Maria, mama lor, s-a pornit după dânsa.
– Ce părere ai? De ce? – a întrebat trist Domnul Ilie care, continua liniștit să cineze.
– Nu sunt nebun…
Imaginează-ți tată: Tu, te uiți zâmbitor în oglindă, și în loc să te reflecți, observi cum te privești din ea dezamăgit, te întorci și pleci lăsându-te singur pe tine cu gura căscată la oglindirea camerei pustii, de parcă nici n-ai fi fost în ea.
Cu mine asta, s-a întâmplat… Înainte de refuz. – Între timp, Domnul Ilie l-a privit compătimitor și foarte amical:
– Dacă facem abstracție de implicarea personală în această întâmplare? Vorbind pur ipotetic, cum crezi? Care sunt șansele că ai văzut ce-ai văzut din cauza stresului?
– Tată!!! – se arătă sincer ofensat Iulian.
–  Ce?! Te aștepta un pas important. Poate unicul în viața asta. Mai ales că știu cât de important era acesta pentru tine. E greu de închipuit o situație în care să fii mai stresat.
– Dar eram limpede…
– Atunci care sunt presupunerile tale? Ești băiet deștept, poate cel mai deștept dintre noi. Și multe înțelegi. Cum crezi? Ce altceva s-a întâmplat?
– Nu am certitudini. Și sincer să fiu încă n-am depistat noi abateri pentru a găsi destule indicii, dar am găsit în internet câteva mituri și legende. Nu vreau să zic că ele sunt neapărat bazate pe adevăr, dar studiindu-le, am formulat trei ipoteze:
– Tocmai trei?!
– De fapt e una. Oglinda aceasta este un canal de legătură.
– Cu cine?
– De asta am spus că sunt trei ipoteze. Ori cu Dumnezeu, ori cu vreo lume paralelă, ori îmi reflectă lumea mea interioară.
– Cum? E o simplă oglindă…
– Câte lucruri funcționează în Univers fără a se supune normelor închipuirii noastre?…
– Răspunsuri n-ai. Evident…
Iulian n-a observat atitudinea chinuit ironică a tatălui său față de căutările sale.
– Nu-i nimic. Termin de mâncat și mă întorc. O să stau de pază până aceasta nu va face mișcarea următoare. Îi dezleg eu misterul… – și cu noi forțe a întreit viteza cu care mânca. Tatăl său, descumpănit, s-a întors și el la farfuria cu borș. – Poate și-a reveni de la sine. Dragostea asta…

#

Au trecut deja două săptămâni de când Iulian păzea Oglinda. Între timp a reușit să analizeze și să dezvolte ipotezele, să fie vorbit de toți cunoscuții, să stea de vorbă cu un psiholog, și să ajungă la ultimele stadii de disperare în ce privește încercările sale.

Din camera părinților se auzea televizorul prin intermediul căruia, o voce gravă anunța startul unui experiment social la care sunt invitați să participe toți doritorii.
– La prima etapă sunt admiși circa o sută de persoane între vârsta de optsprezece și cinci zeci și cinci de ani. Participanții vor fi răsplătiți cu suma echivalentă a două salarii medii a Statului M. Pe lângă asta vor primi bonusuri în dependență de meritele obținute în cadrul experimentului. Startul acestuia v-a avea loc… – Iulian a pierdut firul anunțului, și-a așezat barba pe masa din fața Oglinzii:
– Chiar nu vrei să mă ajuți să-ți dezleg misterul?! Minunile sunt foarte rar întâlnite în timpurile noastre. Probabil că nu se întâmplă pur și simplu. Dacă abaterea ta, n-a fost rezultatul unui accident de talie cosmică în vreuna din lumile paralele (lucru de care, reieșind din manifestarea ta, mă îndoiesc), atunci a fost un semnal cu scopul corectării faptelor ori viziunii mele care oricum ar aduce la corecția faptelor. Și asta trebuie să fie important, că altfel de ce s-ar fi epuizat o minune cu mine?
Problema e că, fără noi indicii, o să stau în fața oglinzii până la bătrânețe. Dacă nu cumva acesta îți era scopul, ajută-mă. – Era disperat. Câteva zile în urmă, părinții i-au chemat un cunoscut Psiholog să-l diagnosticheze. Începea și el să aibă îndoieli dacă e sănătos ce face, dar acesta nu i-a diagnosticat nimic. A spus că nu observă nici o abatere de ordin psihologic, dar că pentru încredere deplină, trebuie să se arate unui Psihiatru și le-a lăsat părinților cartea de vizită a unui prieten dea lui cu notorietate în acest domeniu.
– Este foarte ocupat. Săi spuneți că sunteți de la mine și o să vă primească.
Iulian voia și el să obțină certitudini în ce privește stare lui mentală, dar nu era gata să se despartă de oglindă tocmai pentru câteva ore, sau poate chiar și pentru jumate de zi. Astfel, după mai multe insistențe, părinții lau convins în sfârșit pe Domnul Diaconu săi viziteze el. Întâlnirea este programată pentru azi după masă.
Cu gândurile plutind ba la Duminica care vine, ba la mesajul încă nedeslușit din Oglindă, ba la anunțul care era difuzat acum de radio – … participanții nu vor suporta cheltuieli financiare pentru întreținere. Adăpostul și hrana, și-l vor asigura din resursele accesibile din cadrul experimentului… – ”Și-l vor asigura…” repetă Iulian în timp ce se deplasa plutind spre lumea îmbietoare a visurilor.

A adormit. În vis apăru pe scaunul din cinematograful în care s-a cunoscut cu Loredana și în care obișnuiau să-și petreacă frecvent întâlnirile. Era plin de lume. Toți vizitatorii erau agitați și discutau cu vervă despre caracterul fatalist al filmului la care au venit. Când și-a găsit în sfârșit un scaun liber, toată zarva s-a stins și a început filmul:

O voce sobră pe fonul unui răsărit de Soare anunță – ”Calea Dragostei Mele” un film care are la bază o istorie adevărată de dragoste. – Imaginea a trecut treptat de la seninul cerului la clarul unei oglinzi în care tocmai a apărut un tânăr în costum. Și-a aranjat cu grijă cravata, și-a zâmbit încurajator, a verificat cutiuța cu inel din buzunar și s-a îndreptat către ieșire. Vocea sobră nu a întârziat să intervină cu explicații despre ce se întâmplă în cadru. – Iulian se pregătește pentru cel mai important pas din viața sa. Astăzi cât soarele este încă la răsărit, și are încă toată ziua înainte pentru a străluci, precum și relația lui cu Loredana,    o va cere în căsătorie. Pentru că acest pas vizează întreaga lui existență, a invitat ca martori și susținători pe toți cei datorită cărora a ajuns până la acest moment și pe care dorește săi aibă alături în toate momentele importante care urmează. – și cadrele s-au schimbat arătându-i pe rând pe părinții și surioara lui, precum și pe Ion, Sașa, Vitalie și Irina, cei mai buni prieteni ai lui. – Încă de Miercuri, când s-au văzut data trecută, i-a dat întâlnire pentru azi la ora opt dimineața, într-un parc amplasat cam la jumate de drum dintre casele lor, în care s-au mai văzut de câteva ori după ce au descoperit magia întâlnirilor diurne. – și pe ecranul din cinematograf a apărut chipul Loredanei care se apropia de un podișor cu balustrade frumos ornamentate pe care o aștepta deja Iulian împreună cu invitații săi.
După câteva scene emoționante în care acesta a încredințat-o cu patimă în originea cerească și fiabilitatea eternă a simțurilor lui, a scos din buzunar inelul, s-a așezat într-un genunchi, a țintit-o cu privirea și a zis:
– Vrei să fii soția mea? Și după câteva cadre cu chipul înroșit și ochii umezi de emoții ai Loredanei, aceasta a răspuns:
– Da! – și l-a îmbrățișat râzând și lăcrămând lipindu-se de el cu tot corpul, de parcă nici această apropiere nu era destulă pentru ai satisface dorința unificării cu el.

În continuare filmul a arătat câteva scene de la nunta lor, apoi scena în care se mutau la casa lor. Apoi câteva scene în care primeau sau se duceau în ospeție la prietenii lor. Aceștia au început să-și înființeze treptat propriile familii.
Din când în când intervenea cu explicațiile sale, deja obișnuita voce sobră de pe fundal. – Într-o zi Loredana l-a anunțat pe Iulian că e însărcinată – și au urmat scene cu perioada sarcinii, în care acesta, bucuros și recunoscător că urmează să devină tătic, căuta săi îndeplinească acesteia toate capriciile care erau de altfel nevinovate și îi apropiau și mai mult unul de altul. Peste câteva scene a urmat nașterea, nopțile nedormite, permanentele stări de vigilență și agitație la fiecare plânset al Ancuței, așa o numise pe fetița lor. Tocmai în ziua când aceasta a făcut primii pași, tânăra mamă, de parcă n-ar fi avut parte și așa de atâta fericire, și-a anunțat familia că a venit timpul să înceapă pregătirile pentru întâmpinarea unui nou membru al familiei. Este iar însărcinată. În aceeași zi Iulian a primit o scrisoare, acum rară, prin intermediul căruia un oarecare Mihai Scorilă îl invita să participe la un experiment/proiect social cu denumirea temporară ”Lumea Nouă”. Fără să stea mult pe gânduri a aruncat invitația la gunoi. Era acum soț și tată, aproape dublu. Nu se putea aventura în proiecte cu perspective îndoielnice…
Au urmat episoade scurte în care se rânduiau scene cu mersul sarcinii și creșterea Ancuței pe fonul televizorului la care din când în când apăreau noi informații despre eșecurile sau dezvoltarea și extinderea așa numitei Lumi Noi. După care a urmat nașterea lui Dorinel, noi nopți nedormite, noi eșecuri a Experimentului/Proiect, la care de altfel, în această casă, nimeni nu atrăgea atenția. Astfel, scenă după scenă au mai trecut aproape șase ani.

Era întâi septembrie și Ancuța mergea pentru prima dată la școală. În acest moment ecranul a fost brusc inundat de lumină, după care lent, dar ireversibil, s-a stins. Nu se mai făcu auzită nici muzica, nici vocea de pe fundal. După câteva clipe de nedumerire, fără să fie urmat de titre, pe ecran a apărut cuvântul SFÂRȘIT.
– Trezește-te Iuliane! Ziua în amiaza mare, da el doarme! A venit Domnul Diaconu. – acesta a deschis cu greu ochii și s-a găsit zgâlțâit de Doamna Maria.

#

Doctorul Diaconu l-a diagnosticat sănătos, de fapt l-a atenționat că este prea agitat și bănuitor, stări care lăsate fără atenție, pot deveni patologice. În legătură cu acestea i-a administrat niște calmante pe care să le înghită cu apă timp de o săptămână seara înainte de somn și dimineața după mâncare. Acum a înghițit una și s-a lungit pe patul din camera în care se afla Oglinda cu pricina. Fără s-o piardă din vedere pe aceasta se gândea la cele discutate cu doctorul.

– Și mai mult n-ai visat nimic în legătură cu asta?
– După cum v-am mai spus, în această perioadă am dormit puțin și superficial. Eram de veghe. N-am visat nimic până acum. Cel puțin nimic din câte îmi amintesc.
– Uneori visele noastre sunt foarte elocvente. Ia spune-mi, în pragul zilei de sâmbătă, când s-a întâmplat ce s-a întâmplat? N-a avut loc nimic neobișnuit? N-ai primit vești propuneri? Sau poate în favoarea planurilor de căsătorie ai refuzat vreo propunere?
– Nimic neobișnuit.
– Nimic, nimic? Gândește-te bine. Un mesaj? o scrisoare? o invitație de la un prieten? un plan vechi la care ai renunțat?
– Nu, – și s-a încruntat, se vede că și-a încordat memoria – cu toate că dacă mă gândesc bine, îmi amintesc că un prieten de la fostul post de muncă, de care ne-am lipsit amândoi recent fiindcă compania la care activam s-a închis,  m-a înregistrat și pe mine l-a un fel de casting în legătură cu un proiect nou, din spusele lui, fără precedent în întregul Stat M…
– Și nu te-ai dus?
– Da. Adică, aveți dreptate, nu m-am dus.
– Nu te-a interesat acest proiect?
– Virgil, prietenul despre care vorbeam, mi-a adus la cunoștință acest fapt, abia două zile în urmă. După cum înțelegeți, eram ocupat. Nici n-am reușit să deschid plicul în care, din spusele lui, se afla invitația și informația de bază în legătură cu aceasta.
– Înseamnă că aceasta nu poate fi tratat nici pe departe de către subconștientul tău drept o pierdere comparabilă cu  pierderea sensului vieții sau a vieții în general. Lucru care n-ar explica halucinația de sâmbătă, dar care ar putea explica parțial sfârșitul filmului din visul tău. Să se întâmplat asta mai devreme, și să avut ceva importanță… – cu o mică întârziere Iulian a reacționat:
– N-am avut niciodată halucinații.
– Iuliane. Eu nu am timp, dar uite aici – și i-a întins o carte de vizită – sunt contactele unui coleg de-al meu Terapeut. Este specialist în psihologie și psihoterapie, și ce e mai important unul dintre cei mai buni Hipnologi de la noi din țară. După câteva ședințe cu Dumnealui…

Pe jumătate adormit, mintea sa, rula repetat discuția care a avut-o cu Doctorul și peste puțin timp, parcă în urma unei revelații s-a năpustit  nerăbdător la dulapul pe care era amplasată Oglinda. A cotrobăit în grabă prin câteva saltare:
– Am găsit-o! – din perspectiva psihiatrică, ea ar fi trebuit să vină înainte ca să poată declanșa cele întâmplate. Din perspectiva lui Iulian însă, care considera că forțele ce-au făcut legătură cu dânsul le știu pe toate, timpul nu era substanțial. Astfel, desconsiderarea dar totuși evidențierea rolului ei de către Doctor, căpătă o cu totul altă interpretare în imaginația fertilă a lui Iulian… și acesta a desfăcut plicul în care se afla o un pliant mic cu informație scurtă despre proiect și o invitație pe care scria:

BINE AȚI VENIT ÎN ”LUMEA NOUĂ”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.